Antrenorul Dan Petrescu a declarat, pentru site-ul oficial al UEFA, că atmosfera care o așteaptă pe Unirea Urziceni la jocul de marți, din deplasare, cu Glasgow Rangers, în grupa G a Ligii Campionilor, este cunoscută elevilor săi, pentru că au efectuat un turneu amical în presezon în Scoția. „Am evoluat în Scoția de doi ani în pregătirile din presezon. Nu știu cum am ajuns chiar acolo. Am considerat că ar fi bine să mergem în Scoția și acum am căzut în grupă chiar cu Rangers. Jucătorii mei știu la ce să se aștepte, mai mult sau mai puțin, deoarece am jucat în amicale cu Celtic, de două ori, cu Motherwell și cu echipe din liga a doua și a treia scoțiană, astfel că am înțeles că fotbalul din Scoția este rapid. De asemenea, am vizitat arenele formațiilor Celtic și Rangers și avem o idee ce înseamnă să joc într-o partidă cu miză la Glasgow. Nu avem timp să ne gândim pentru că fanii și adversarii ne vor pune sub presiune. Nu ne vor lăsa să jucăm și asta face ca experiența acumulată în Scoția în ultimi doi ani să fie extrem de folositoare”, a precizat tehnicianul echipei ialomițene.
Petrescu a adăugat că în ciuda experienței acumulate de jucătorii săi în amicalele disputate în Scoția, meciul oficial cu Glasgow Rangers este posibil să fie total diferit: „În ciuda experienței Unirii în Scoția, care cred că a fost utilă, este posibil să fie un pic diferit atunci când vom intra, de fapt, pe teren marți. Poți să le spui tot ceea ce știi jucătorilor tăi, dar a merge acolo și a face bine depinde de modul în care se vor adapta”.
Dan Petrescu a rememorat partida disputată pe vremea când era jucător la Steaua, în deplasare, cu Glasgow Rangers, în sferturile de finală al Cupei Cupelor 1988/1989. „Îmi aduc aminte când am jucat împotriva lui Rangers, în sferturile Cupei Cupelor. Am bătut cu 2-0, acasă, și am crezut că manșa retur va fi ușoară, dar când am ieșit pe teren la Galsgow a fost de necrezut: fanii, presiunea, Graeme Souness intrând la orice minge. Am fost norocoși că Marius Lăcătuș a marcat primul gol. Am pierdut acel joc (n.r. – scor 1-2), dar în cele din urmă ne-am calificat. Îmi aduc aminte doar că nu te puteai auzi pe teren, nu îți puteai auzi coechipierii, astfel că și acum va fi o experiență foarte grea pentru noi”, a completat Petrescu.
Partida Glasgow Rangers – Unirea Urziceni, din runda a treia a grupei G din Liga Campionilor, va avea loc, marți, de la ora 21.45, în Scoția.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER